5 motive pentru care ai nevoie de un wishlist în webshop

Wishlistul este una dintre cele mai importante funcționalități care trebuie să existe în webshop. Acesta oferă oportunități demne de luat în considerare, atât pentru tine ca deținător al unui business, cât și pentru clienți.

Simțul comun te poate îndemna să crezi că acesta este utilizat doar de giganți precum eBay sau Amazon. Noi suntem de părere că un wishlist aduce atât de multe beneficii încât ar trebui să fie integrat în orice webshop.

Ce este un wishlist?

Wishlistul din webshop este o funcționalitate ce permite crearea de liste de produse dorite, salvate de către clienți în contul lor de utilizator.

Practic, este folosit de utilizatori atunci când prezintă un interes pentru anumite produse, dar nu intenționează să facă o achiziție în acel moment.

A oferi posibilitatea de a salva un produs și a-l comanda după o perioadă poate avea implicații importante pentru business-ul tău online. Iar acesta este un subiect despre care vom discuta în acest articol de blog.

Beneficiile wishlistului din webshop

Poate acum te întrebi de ce atât de important să oferi această funcționalitate vizitatorilor site-ului tău. De aceea, am adunat pentru tine cele mai importante motive pentru care merită să faci acest lucru, în așa fel încât să crești vânzările.

#1. Reduci numărul de utilizatori care se pierd în drumul spre check-out

Potrivit datelor puse la dispoziție de Institutului Baymard, rata medie de abandon a coșului de cumpărături este de 69,23%.

Ai fi surprins să afli că rata pentru compania Adobe era de 75.50% în ianuarie 2016. Vorbim practic de o consecință a modului în care utilizatorii navighează în magazinele web. Ele caută, compară, explorează reduceri și salvează informațiile pentru mai târziu.

Mai multe studii au arătat că motivul cel mai utilizat pentru abandonarea coșului de cumpărături este că utilizatorii nu sunt încă pregătiți să cumpere. Desigur, există o mulțime de alte explicații pentru acest comportament:

  • Costuri suplimentare mari (ex: taxe de transport)
  • Webshopul impune crearea unui cont
  • Procesul de check-out este prea complicat
  • Utilizatorii nu au putut vedea sau calcula costul total în avans
  • Utilizatorii nu au încredere în magazinul web pentru a-și furniza informațiile despre card
  • Livrarea a fost lentă
  • Utilizatorii nu au fost încântați de politica de returnare
  • Utilizatorii nu au avut suficiente metode de plată pentru a alege
  • Cardul a fost refuzat

Cu toate acestea, cel mai important lucru este că utilizatorii nu sunt gata să cumpere sau sunt întrerupți în timpul procesului. Și cum rezolvi acest lucru dacă nu prin implementarea unui wishlist în webshop? Astfel, vei oferi prospecților o șansă de a salva produsele de interes și de a le comanda după o vreme. Dacă nu faci acest lucru, există o mare probabilitate ca ei să uite de magazinul tău.

# 2 Îți extinzi baza de clienți

Oferindu-i audienței tale posibilitatea de a-și revedea produsele de care este interesată, vei reuși să îi amintești și de business-ul tău.

Utilizatorii vor putea folosi această funcționalitate pentru a distribui listele și produsele lor preferate cu cei dragi. Wishlisturile sunt instrumente excelente pentru zile de naștere, nunți sau orice alte evenimente care implică oferirea unui cadou.

Persoanele pragmatice preferă să trimită astfel de liste familiei sau celor dragi în preajma acestor evenimente. Deci, o idee bună este ca wishlistul din webshopul tău să dispună de o funcționalitate care permite distribuirea de liste. Astfel, nu vei ajunge doar la audiența ta consacrată, ci și la colegii, familia sau prietenii acesteia.

Oferă-le utilizatorilor posibilitatea de a crea mai multe liste și de a le seta confidențialitatea. Nu uita că un site cu funcționalități utile va fi mereu ales în detrimentul unuia simplu. Marketingul „din aproape în aproape” este cea mai eficientă metodă de promovare. Nu vei dori să risipești această oportunitate.

#3. Afli care sunt nevoile clienților tăi

Poate ești tentat să afirmi că nu ai nevoie de un wishlist din moment ce știi deja care sunt nevoile clienților tăi.

Problema este că de cele mai multe ori, ceea ce un client are nevoie nu este echivalentul a ceea ce cumpără.

Nu uita că există produse care nu se cumpără fără o a doua opinie sau o analiză rațională a unei nevoi.

Prețul reprezintă un factor important de decizie, mai ales în cazul produselor costisitoare. Observi că un anumit produs este frecvent adăugat în wishlist, dar nimeni nu ajunge să îl comande?

Poate prețul este prea mare sau poate calitatea este prea scăzută. În momentul în care devii conștient de aceste lucruri, poți testa diverse soluții pentru a-ți îmbunătăți rata de conversie.

#4. Anticipezi corect stocurile

Să lucrezi cu stocuri poate fi dificil, mai ales atunci când abia ai pus bazele unui business și nu ești la curent cu tendințele de cumpărare ale audienței. Un wishlist îți poate oferi informații pe care le poți folosi la anticiparea stocurilor. Mai mult decât atât, poți arunca o privire peste locații și să creezi liste specifice pentru fiecare regiune/oraș în parte.

#5. Oferi soluții de marketing personalizate

În zilele noastre, consumatorii sunt bombardați cu mesaje de marketing pe toate căile: cele mai multe site-uri pe care le vizitează dispun de bannere, primesc zilnic newslettere la care nu s-au abonat, iar conturile lor de social media sunt încărcate cu bannere.

Oferirea de soluții de marketing personalizat este un must, deoarece te va ajuta să captezi atenția audienței tale. Folosește wishlistul pentru a afla mai multe despre interesele audienței tale. Nu ezita să o abordezi cu mesaje și promoții personalizate, care generează vânzări.

Iată ce poți încerca:

  • Notificările care semnalează terminarea stocurilor: frica de a nu rata un moment bun de a face o achiziție poate duce la creșterea vânzărilor;
  • Recenzii despre produse: trimite utilizatorilor campanii de  email marketing cu recenzii despre produsele pe care le-au adăugat în wishlist;
  • Reduceri speciale: este important să nu setezi perioade de timp îndelungate de reduceri, pentru ca utilizatorii să le aprecieze din plin;
  • Reminders: un truc util este să trimiți campanii de email marketing cu scopul de a le reaminti clienților despre produsele din wishlist.

Acestea sunt cele mai importante beneficii oferite de un wishlist. E tentant să crezi că nu ai nevoie de această funcționalitate. Problema este că dacă tu nu o integrezi în webshop, competiția ta o va face.

Crezi că vom face echipă bună pentru proiectul tău? Noi suntem convinși!

Suntem ochi și urechi când vine vorba de nevoile tale, mereu la curent cu toate noile tendințe și cu un pas înaintea competiției. Cu noi, proiectul tău va avansa oricât de mult dorești. Spune-ne ce ți-ai propus și te vom ajuta să-ți pui planul în practică – de la A la Z!

Cere o ofertă