Comerțul în anul de afaceri 0 AC (După Corona)

Am digerat toate articolele despre COVID-19 și criza pe care a provocat-o pandemia. Am văzut cum companiile încearcă să se confrunte cu situația și am văzut cum toată lumea a trecut de la citirea/ascultarea știrilor la înțelegerea situației și implementarea măsurilor potrivite, urmate de criza de comunicare și mai apoi de efortul de a găsi modalități de a continua activitatea sau de a intra în șomaj tehnic.

La Baldwin, am decis destul de repede să începem munca 100% de acasă. Avem două birouri, unul în România și unul în Belgia, așa că eram deja echipați cu tehnologii potrivite pentru a funcționa de la distanță. Nu este ideal și îmi este dor să am echipa noastră în jurul meu. Dar consider că deocamndată avem noroc. Suntem în afacerea potrivită, putem lucra de acasă și din moment ce comerțul electronic este linia de salvare pentru clienții noștri, ultimele 2 săptămâni au fost foarte intense pentru echipa Baldwin. Avem un volum încărcat de proiecte și încercăm să ajutăm clienții existenți cât mai bine.

Lucrez în e-commerce de 15 ani. Asta înseamnă că am fost martor al evoluției acestui domeniu de afaceri. La început a fost foarte greu să-i conving pe oamenii de afaceri să investească în acest domeniu. Feedback-ul de genul „internetul rămâne aici și în viitor?”, „produsele noastre nu vor fi cumpărate niciodată online”, „produsele noastre nu sunt potrivite pentru online”, „distribuitorii noștri actuali vor fi supărați”, „piața noastră este B2B și avem nevoie de oameni care să ghideze clienții ” nu a lipsit din conversații. În cel de-al doilea val de proiecte e-commerce, discursul meu de vânzări a fost adaptat. Am devenit un pic mai experimentat și cred „mai încrezător”, așa că a mers mai ușor, dar totuși a fost greu să-i conving pe liderii industriei că orice va fi vândut în cele din urmă online. Complexitatea produselor sau serviciilor este cea care determină ordinea valurilor din e-commerce.

Și nu am fost un vizionar. Nu am putut lua în calcul argumentul suprem sau nu mi-a trecut niciodată prin minte scenariul „Ce se întâmplă dacă o epidemie mondială va face ca angajații tăi să rămână acasă și să împiedice clienții să vină la magazinele tale fizice, iar singura cale prin care vei putea fi contactat va fi prin intermediul canalelor digitale? ” Dacă aș fi știut… Nu, chiar dacă aș fi știut, nu aș fi îndrăznit să folosesc această abordare în vânzări.

Există o legătură, deja discutată, cu Gripa Spaniolă de acum o sută de de ani. Despre cum lipsa măsurilor drastice a provocat acea dramă, dar nu vreau să ajung acolo în următoarele rânduri. Îmi amintesc că am citit un articol despre cum au privit oamenii Primul Război Mondial în 1914. Tinerii au fost convinși să lupte pentru țara lor și li s-a spus că nu va dura mult timp, doar câteva luni și viața va reveni la normal. Trebuie doar să învingem inamicul și am terminat! Cateva luni…și înapoi la normal. Sigur…

Nu pot să nu mă gândesc: „Ce se întâmplă dacă criza Corona va dura mai mult decât doar câteva săptămâni până ce lucrurile pot reveni la normal? Sau va exista un ‘nou normal’?” Sunt mulțumit de felul în care se gestionează lucrurile în Belgia. Oamenii de știință au ridicat semnalul de alarmă și au declarat destul de clar ce avem de făcut. Și pentru politicieni a fost ușor pentru că s-au putut ascunde în spatele oamenilor de știință. Dar acum comunicarea oamenilor de știință începe să se schimbe subtil. Mai întâi a fost „până pe 5 aprilie”, iar apoi, zi de zi putem vedea cum noi, masele, suntem informați din ce în ce mai des,că acest lucru va dura până în vară și poate până la final de an. Populația are nevoie de timp pentru a digera informația și a face față realității, așa că anunțurile se fac în pași, treptat. Am înțeles asta…

Dar să trecem înapoi la afaceri. Când vom reveni la normal? Ne vom întoarce cu adevărat la normal? În Asia au mai fost epidemii înainte. Privind imaginile, pare normal acolo să vezi oameni care poartă măști pe față. Și înainte de atacul epidemic din Europa, toată lumea a văzut turiști alergând în orașele istorice purtând tot felul de măști.

Cred că trebuie să începem să acceptăm că situația prin care trecem nu este o chestiune de săptămâni. Nu va dispărea așa ușor. Măsurile vor fi sistate pe rând, dar această pandemie va face parte din viața noastră. Cel puțin până când nu vom avea un vaccin. Dar, cu siguranță, noi variante ale Virusului vor reveni în fiecare an. Știu. Sună destul de pesimist. Dar acceptarea acestui lucru va permite oamenilor de afaceri să ia Deciziile corecte. Da, Decizii cu un mare D. Liderii iau Decizii pentru Binele companiei lor.

Este doar o chestiune de timp până când industria modei va crea măști care vor completa o vestimentație. Conceptele Collect and Go din magazine vor crește în importanță. Unul dintre clienții noștri, o brutărie pentru care am construit un magazin online anul trecut, are o procedură de bază foarte simplă: „Comandați online, ridicați pachetul fără a aștepta”. Această noțiune, “fără așteptare în magazin”, va deveni foarte puternică în această perioadă. Produsele și serviciile trebuie să fie accesate într-un mod sigur. Veți dori asta ca și companie. Nimeni nu vrea să pună în pericol viața clienților.

New food webshop for bakery Lietaert

Mai mult ca oricând, mediul online va fi canalul principal de vânzări. Trebuie să accepțați asta. Am văzut o mulțime de inițiative ale colegilor din alte agenții. Se oferă consultanță gratuită și se lansează în e-commerce conceptul de plug and play. Telefonul sună constant, oamenii mă sună folosind cuvintele cheie: „ieftin, rapid, ușor, mâine,…”

Însă, sfatul meu este foarte simplu: puneți-vă întrebările corecte și luați-vă timp pentru a le gândi cu adevărat:

  • Cum puteți asigura un canal de vânzare sigur?
  • Cum vă puteți livra bunurile și serviciile?
  • Cât de rapid și cât de ieftin puteți livra?
  • Ce fel de întrebări sunt adresate în mod normal consumatorilor cu privire la ofertele voastre?
  • Ce dificultăți există în configurarea produselor pe website?

Puteți descărca TOATE întrebările noastre, aici, gratuit. 

Sper că vă pot inspira pentru a profita din plin de această criză. Și vă rog amintiți-vă: Nu „ieftin, rapid, ușor și acum” ne-au adus în acest punct în primul rând?

Maarten Deboo, CEO Baldwin

Crezi că vom face echipă bună pentru proiectul tău? Noi suntem convinși!

Suntem ochi și urechi când vine vorba de nevoile tale, mereu la curent cu toate noile tendințe și cu un pas înaintea competiției. Cu noi, proiectul tău va avansa oricât de mult dorești. Spune-ne ce ți-ai propus și te vom ajuta să-ți pui planul în practică – de la A la Z!

Cere o ofertă