Un plan de afaceri îți permite să vezi cum va arăta proiectul tău în viitor. Îți oferă o viziune clară asupra costurilor implicate: inițiale și operaționale deopotrivă. Mai mult decât atât, te ajută să pui în perspectivă fezabilitatea afacerii tale. Recomandarea noastră este să creezi un plan de afaceri înainte de a-ți pune pe picioare un magazin online.

Practic, un plan de afaceri pentru comerț online este o simplă variație a planului de afaceri. Diferențele sunt generate de costurile diferite pe care trebuie să le ai în calcul. Pentru a-ți oferi un punct de plecare în crearea strategiei tale digitale, am pregătit pentru tine un template, pe care îl poți folosi pentru planificarea business-ului tău.

Ce trebuie să conțină planul tău de afaceri?

Costurile

Image 126-395x263

Investiții inițiale

Sunt cele pe care le realizezi o singură dată, la deschiderea magazinului tău online:

Costuri fixe și variabile:

  • Costurile variabile depind de activitatea magazinului tău online. Cu cât este mai mare producția sau cifra de afaceri, cu atât mai mari sunt costurile. Spre exemplu, gândește-te la costurile de livrare ale comenzilor.
  • Costurile fixe sunt independente de vânzări sau producție. Spre exemplu, un cost fix este chiria spațiului în care se desfășoară activitatea.

Costuri specifice activității de comerț online:

  • Cost per click/impression (CPC/CPM): poate acum 15 ani, puteai lansa un magazin online care atrăgea vizitatorii prin simpla lui existență. Acum că tot mai multe afaceri încep să vândă online, trebuie să fii realist și să accepți că trebuie să iei în calcul și investițiile în publicitate pentru a atrage vizitatori. Ex: Google AdWords, Facebook Ads etc.
  • Costuri de transport: fiecare produs pe care îl vinzi online trebuie să fie expediat, ceea ce aduce noi costuri. Firmele de curierat rapid se plătesc cu aproximativ 2-6 euro pentru produsele sub 30 kg. Bineânțeles, acesta va fi influențat de regiune și numărul de comenzi. Contactează o firmă de curierat precum DPD, Sprint Curier, Cargus, DHL etc., pentru a cere oferte de preț.
  • Costuri de împachetare: firmele aflate la început de drum tind să uite de aceste costuri. Ai nevoie de cutii de carton pentru a proteja conținutul coletului. Poți alege să le personalizezi, pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor cu brandul tău.
  • Costuri pentru plata online: Fiecare plată are un cost. Nu ezita să ceri oferte și să negociezi în acest sens. Majoritatea furnizorilor încasează atât un anumit cost fix, cât și un procent din tranzacție.

Rata de conversie

Rata de conversie este acel procent din vizitatorii magazinului tău online care se transformă în clienți. Conversia medie este foarte mult influențată de ceea ce vinzi. Dacă activezi într-o nișă, probabil rata de conversie va fi mai mare decât ar fi în cazul unui bun de larg consum. În general, procentul de conversie variază între 0.5% și 3%.

Valoarea medie a comenzilor

Care este suma medie de vânzări pe care o preconizezi pentru magazin? Valoarea comenzilor depinde de produsele pe care le vinzi. Nu uita că și perioada din an poate influența vânzările.

Atunci când îți creezi planul de afaceri pentru magazinul tău online, e bine să ții cont de regula lui Pareto: 20% din produse vor reprezenta 80% din încasări.

Ia o medie a acestor produse și ajustează această valoare odată ce începi să vinzi prin webshop.

Marja de profit

Atenție: marja de profit poate varia considerabil de la o subsidiară la alta. O marjă de profit mică la o cifră de afaceri mare, respectiv o marjă de profit mare la o cifră de afaceri mică poate însemna că ambele au același buget de cheltuit.

Marja brută indică banii cu care rămâi după ce acoperi cheltuielile legate de vânzare.

Marja operațională de profit îți arată cu câți bani rămâi după ce costurile sunt deduse din vânzări, excluzând taxele, impozitele și dividendele.

Această valoare arată profitul curat raportat la cifra de afaceri.

Supraestimarea costurilor și subestimarea vânzărilor este o regulă bună de urmat. Încearcă să construiești prin corelarea dintre costuri și vânzări.

 

Mult succes!

Completează formularul de mai jos și vei primi pe email template-ul planului de afaceri

Image illus_2

Crezi că vom face echipă bună pentru proiectul tău? Noi suntem convinși!

Suntem ochi și urechi când vine vorba de nevoile tale, mereu la curent cu toate noile tendințe și cu un pas înaintea competiției. Cu noi, proiectul tău va avansa oricât de mult dorești. Spune-ne ce ți-ai propus și te vom ajuta să-ți pui planul în practică – de la A la Z!

Cere o ofertă