Email marketing: sfaturi și trucuri pentru a menține abonații fericiți

Canalul Email este în prezent unul dintre principalele surse de achiziție și retenție a clienților. Dacă este ceva ce ar trebui să reții încă din start în ceea ce privește activitățile de email marketing, atunci asta ar fi: stăpânește mai întâi regulile de bază.

Mai jos am pregătit o scurtă listă cu cele mai utile sfaturi și trucuripe care noi le-am învățat până acum din activitățile de email marketing pe care le derulăm. Ne-au ajutat să construim comunități pe termen lung și să generăm lead-uri valoroase pentru clienții noștri. Haide să vedem cum le-ai putea integra în strategiile tale digitale!

Nu lăsa oamenii în așteptare – setează un auto-responder

Să presupunem că tocmai s-a abonat o persoană nouă la una din listele pe care le administrezi. Aceasta primește un e-mail automat prin care este rugat/ă să confirme că într-adevăr dorește să facă parte din respectiva listă. Persoana respectivă are și alte preocupări, și din păcate, uită să răspundă la acest email. Cel mai bun lucru pe care îl poți face în această situație este să configurezi încă un email automatizat în termen de câteva zile (2-5-10 zile, spre exemplu), care să le reamintească oamenilor care au optat să se aboneze că trebuie să confirme. Nu uitați să includeți și alte materiale bonus: conținut exclusiv, oferte limitate pentru abonați, vouchere pentru abonați etc.

Abonații tăi apreciază subject line-urile clare, concise și subtile

Un subject line bun nu va depăși niciodată 50 de caractere, dar în același timp, nu va avea mai puțin de 30 de caractere (spațiile fiind incluse). Nerespectarea acestei reguli simple poate determina serviciile de email (Outlook, Apple Mail etc) sau dispozitivele mobile să saboteze conținutul creat de tine prin tăierea lui, diminuând astfel impactul său. Utilizați subject line-ul strategic, pentru a crea un sentiment de anticipare și pentru a stimula curiozitatea abonaților. Mesajul ar trebui, de asemenea, să ofere indicații clare despre conținutul text al newsletter-ului.

Triunghiul consecvenței: subiect – conținut – landing page

Indiferent care este subiectul campaniei de email marketing, trebuie să te asiguri că există consecvență în transmiterea mesajului principal în toate cele 3 surse. Aspectul și conținutul din newsletter trebuie să fie în concordanță cu elementele ce vor fi regăsite pe landing page. După cum spunea Dwayne Johnson, faimosul ”The Rock”: ”Succesul nu înseamnă măreție. Succesul se măsoară în consecvență”.

Nu uita de segmentarea audienței

Poți segmenta audiența totală în câteva tipuri de utilizatori: membru al echipei, membru (categoria bronz / argint / aur), abonat, utilizator, client. Segmentare audienței în email marketing este cea mai utilă atunci când aveți oferte ce se adresează unei singure categorii de utilizatori, ori pentru a menține activă relația cu clienții existenți.

Conversațiile cu comunitățile trebuie să fie personale

Deschiderea unui e-mail de la unul dintre brandurile preferate este, pe de o parte, un sentiment unic pentru utilizator, dar și o acțiune foarte ușor de realizat de către tine. Interacțiunile personalizate atrag garantat atenția abonaților! Există o mulțime de platforme de email marketing care permit configurarea personalizată a campaniilor prin preluarea automată a unor câmpuri precum numele, prenumele, orașul sau altele. Platformele noastre preferate sunt Campaign Monitor și Mailchimp.

Poziționează Call-To-Action-urile în prima jumătate a emailului

Dacă Call-To-Action-ul se află în cea de-a doua jumătate a newsletter-ului, riști să pierzi până la 70% din potențialele click-uri. Și dacă tot vorbim despre Call-To-Action, nu uita să îl repeți de cel puțin 3 ori pe parcursul emailului, în diferite formate și locuri.

Curăță în mod regulat lista de abonați

Calitate peste cantitate. Acesta ar trebui să fie motto-ul tuturor celor care fac email marketing. E foarte probabil ca unii abonați să nu deschidă nici măcar o dată un newsletter trimis de tine. Și totuși, nici nu se dezabonează din lista ta. Acest lucru se traduce în open rate-uri sau engagement rate-uri mici și rapoarte inconclusive 100%. Rezolvă problema ușor prin eliminarea manuală din listele tale a celor care nu interacționează în nici un fel cu campaniile tale pentru o anumită perioadă de timp.

Evaluează activitățile tale de email marketing

Nu uita să folosești instrumente de tracking a newsletterelor pe care le trimiți. Vei afla astfel care campanii și care landing page-uri au cel mai mult succes. În acest fel, vei ști în ce direcție să îți îndrepți eforturile pentru a dezvolta conținut nou, pe placul audienței tale.

 

Ca o ultimă idee, noi credem în construirea unor comunități private și a unei legături directe între brand-uri și fani – independent de cele pe care le construiți pe social media. Nu aveți nici o autoritate asupra celor de pe canale externe, însă veți avea control absolut asupra propriului produs și asupra unei comunități dezvoltare pe ”teritoriu propriu”. Nu uita: ține ambasadorii brandului aproape!

 

Crezi că vom face echipă bună pentru proiectul tău? Noi suntem convinși!

Suntem ochi și urechi când vine vorba de nevoile tale, mereu la curent cu toate noile tendințe și cu un pas înaintea competiției. Cu noi, proiectul tău va avansa oricât de mult dorești. Spune-ne ce ți-ai propus și te vom ajuta să-ți pui planul în practică – de la A la Z!

Cere o ofertă